Acesta e un mit care merita o dezbatere pe masura. Autoarea
articolului-sursa il expediaza intr-o abordare de tip cognitiv-comportamentala:
daca schimbi modul in care gandesti sau te comporti, poti schimba modul in care
simti.
As spune ca o jumatate din mit este adevarata. Emotiile se
nasc in corp, pornind de la senzatii, ajung in amigdala - cea din creier - si
de acolo pot sau nu sa fie procesate prin intermediul cortexului frontal.
Capacitatea noastra de a regla emotiile la nivelul etajelor
superioare ale creierului este o abilitate care se construieste incepand din
copilarie. Despre asta am vorbit mai pe larg in articolul anterior.
Capacitatea noastra de a regla emotiile se poate de asemenea
imbunatati pe parcursul intregii vieti. Prin invatare empatica in relatiile
noastre semnificative. Prin terapie. Cu ajutorul neuronilor oglinda. Meditand.
Pe de alta parte, evolutia a avut grija de noi, si atunci
cand de exemplu situatia e de pericol iminent, gandirea constienta nu prea mai
are nimic de spus si corpul reactioneaza instantaneu pe baza celor inregistrate
la nivelul amigdalei.
Adica nu: aha, observ ca e un sarpe. Oare a scapat de la zoo
si e imblanzit? Poate il confund totusi cu altceva. Sa ma dau la o parte? Tipul
asta de rationament e rezervat pentru situatiile mult mai relaxate, ca de
exemplu atunci cand te intalnesti cu cea care era cea mai buna prietena a ta
inainte sa devina cea mai buna prietena a prietenului tau. Varianta care
asigura supravietuirea ar fi asa: zbang cu bata pe sarpe. Iar apoi investighezi
daca era sau nu intr-adevar un sarpe. Pentru cei mai putin curajosi/intelepti,
fuga in directia opusa poate fi alegerea optima. Acum cred ca e mai clar cum se
intampla cu crimele pasionale.
In cazurile in care traim evenimente foarte puternice,
traumatizante, emotiile inunda pur si simplu creierul si nu mai exista sansa
unei reglari constiente. Acest fapt poate afecta profund modul in care
reactionam in situatiile de pericol si poate deregla mecanismul implicit de
detectare a pericolului. Este ceea ce se intampla cu soldatii care se intorc
din lupta si evalueaza orice sunet din casa ca indicator de pericol de mortal.
Insa exista multi dintre noi care sunt maestri in a controla
ceea ce simt, in sensul de a nu lasa sa de vada
pe fata lor ceea ce simt, atat de mult incat si ei sunt convinsi ca nu
simt ceea ce simt. Atunci cand frica este in sine o emotie care ameninta
supravietuirea sau care este interpretata ca fiind de netolerat, invatam ca
aparent sa nu mai simtim frica. Nu mai putem sa o vedem sau sa o numim si
alegem un sentiment mai confortabil – spre exemplu furia- care ne permite sa
ramanem/sa ne simtim puternici.
Costul acestui tip de control poate fi insa foarte mare. Se
transpune in lipsa de contact cu sinele autentic. In negarea a ceea ce se
intampla cu adevarat in corp. In rigiditate, retragere si evitare.
Cum arata pana la urma un control sanatos al emotiilor?
Primul pas in controlul emotiilor este in mod paradoxal,
acceptarea lor. Observarea modului in care ele se intampla si care sunt
factorii care le declanseaza. Identificarea lor corecta. A-mi permite sa simt
ceea ce simt, fara frica, vinovatie sau rusine, este primul pas in luarea in
proprietate a emotiilor.
A fi in contact cu corpul si a-i permite sa se
exprime. A recunoaste umilinta din inima mea sub stratul de furie provocat de
jignirea care mi-a fost aruncata in fata. A sta cu umilinta aceea si a-i arata
compasiune si intelegere pana corpul pare sa se relaxeze si sa se elibereze de
rusine. A intelege ca umilinta cea veche a copilului din mine are nevoie de
multa iubire si intelegere ca sa nu mai apara iar si iar in fiecare umilinta
reala sau perceputa din viata mea de adult.
In fapt, nu putem impiedica o anumita emotie sa se formeze
sau nu in corpul nostru. Dar putem invata sa ne uitam la ea si sa o separam de
reactia noastra comportamentala imediata. Incet incet putem trece peste reactia
automata, acolo unde nu (mai) este
adaptativa, permitandu-ne o evaluare a situatiei inainte de a actiona, ceea ce are beneficiul de a facilita
modelarea unei reactii mai adecvate la context.
Vorbind despre emotii si diversele intamplari care ne-au
marcat de-a lungul vietii, putem ajunge sa domolim reactiile invatate in trecut
si care in prezent se dovedesc neadaptative, sau chiar sa le facem sa dispara.
Putem sa nu mai simtim teroare atunci cand trebuie sa vorbim in public sau sa
nu ne mai fie jena sa intrebam unde e strada Biruintei.
Tehnicile de conectare cu prezentul de tip mindefulness,
meditatia, exercitiile fizice dupa modelul yoga sau pilates, pot fi de mare
ajutor in intelegerea modului de functionare a corpului si in mentinerea unui
contact sanatos cu el, iar impreuna cu un demers terapeutic continator, pot
schimba modul in care ne raportam si reactionam in ceea ce priveste emotiile.
Pentru a ne imprieteni mai bine cu corpul nostru, a-i acorda
atentia de care are nevoie si a ne bucura de el, puteti incerca aceasta
meditatie: Body Scan
Inchei cu cuvintele frumoase din introducerea cartii scrise
de Isabelle Filliozat:
“Emotia este in inima individului, este expresia Vietii din
el. A sti sa o asculti, sa o respecti, inseamna sa-l asculti si sa-l respecti
pe cel care o traieste. […] emotia are un sens, o intentie. Ea este menita sa
vindece. Descarcarile emotionale sunt un mijloc de a ne elibera de consecintele
experientelor dureroase. […] reprimarea emotiilor este daunatoare”
Surse
8 Mituri despre emotii
Paul Ekman, “Emotii date pe fata”, Editura Trei
Isabelle Filliozat, “Emotiile si trairile copiilor”, Editura
Cosmos
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu