marți, 15 decembrie 2015

Nu pot controla ceea ce simt


Continui seria promisa despre emotii - cu un alt mit: Nu pot controla ceea ce simt.

Acesta e un mit care merita o dezbatere pe masura. Autoarea articolului-sursa il expediaza intr-o abordare de tip cognitiv-comportamentala: daca schimbi modul in care gandesti sau te comporti, poti schimba modul in care simti.

As spune ca o jumatate din mit este adevarata. Emotiile se nasc in corp, pornind de la senzatii, ajung in amigdala - cea din creier - si de acolo pot sau nu sa fie procesate prin intermediul cortexului frontal.

Capacitatea noastra de a regla emotiile la nivelul etajelor superioare ale creierului este o abilitate care se construieste incepand din copilarie. Despre asta am vorbit mai pe larg in articolul anterior.

Capacitatea noastra de a regla emotiile se poate de asemenea imbunatati pe parcursul intregii vieti. Prin invatare empatica in relatiile noastre semnificative. Prin terapie. Cu ajutorul neuronilor oglinda. Meditand.

Pe de alta parte, evolutia a avut grija de noi, si atunci cand de exemplu situatia e de pericol iminent, gandirea constienta nu prea mai are nimic de spus si corpul reactioneaza instantaneu pe baza celor inregistrate la nivelul amigdalei.

Adica nu: aha, observ ca e un sarpe. Oare a scapat de la zoo si e imblanzit? Poate il confund totusi cu altceva. Sa ma dau la o parte? Tipul asta de rationament e rezervat pentru situatiile mult mai relaxate, ca de exemplu atunci cand te intalnesti cu cea care era cea mai buna prietena a ta inainte sa devina cea mai buna prietena a prietenului tau. Varianta care asigura supravietuirea ar fi asa: zbang cu bata pe sarpe. Iar apoi investighezi daca era sau nu intr-adevar un sarpe. Pentru cei mai putin curajosi/intelepti, fuga in directia opusa poate fi alegerea optima. Acum cred ca e mai clar cum se intampla cu crimele pasionale.

In cazurile in care traim evenimente foarte puternice, traumatizante, emotiile inunda pur si simplu creierul si nu mai exista sansa unei reglari constiente. Acest fapt poate afecta profund modul in care reactionam in situatiile de pericol si poate deregla mecanismul implicit de detectare a pericolului. Este ceea ce se intampla cu soldatii care se intorc din lupta si evalueaza orice sunet din casa ca indicator de pericol de mortal.

Insa exista multi dintre noi care sunt maestri in a controla ceea ce simt, in sensul de a nu lasa sa de vada  pe fata lor ceea ce simt, atat de mult incat si ei sunt convinsi ca nu simt ceea ce simt. Atunci cand frica este in sine o emotie care ameninta supravietuirea sau care este interpretata ca fiind de netolerat, invatam ca aparent sa nu mai simtim frica. Nu mai putem sa o vedem sau sa o numim si alegem un sentiment mai confortabil – spre exemplu furia- care ne permite sa ramanem/sa ne simtim puternici.
Costul acestui tip de control poate fi insa foarte mare. Se transpune in lipsa de contact cu sinele autentic. In negarea a ceea ce se intampla cu adevarat in corp. In rigiditate, retragere si evitare.

Cum arata pana la urma un control sanatos al emotiilor?

Primul pas in controlul emotiilor este in mod paradoxal, acceptarea lor. Observarea modului in care ele se intampla si care sunt factorii care le declanseaza. Identificarea lor corecta. A-mi permite sa simt ceea ce simt, fara frica, vinovatie sau rusine, este primul pas in luarea in proprietate a emotiilor. 

A fi in contact cu corpul si a-i permite sa se exprime. A recunoaste umilinta din inima mea sub stratul de furie provocat de jignirea care mi-a fost aruncata in fata. A sta cu umilinta aceea si a-i arata compasiune si intelegere pana corpul pare sa se relaxeze si sa se elibereze de rusine. A intelege ca umilinta cea veche a copilului din mine are nevoie de multa iubire si intelegere ca sa nu mai apara iar si iar in fiecare umilinta reala sau perceputa din viata mea de adult.

In fapt, nu putem impiedica o anumita emotie sa se formeze sau nu in corpul nostru. Dar putem invata sa ne uitam la ea si sa o separam de reactia noastra comportamentala imediata. Incet incet putem trece peste reactia automata, acolo unde  nu (mai) este adaptativa, permitandu-ne o evaluare a situatiei inainte de a actiona,  ceea ce are beneficiul de a facilita modelarea unei reactii mai adecvate la context.

Vorbind despre emotii si diversele intamplari care ne-au marcat de-a lungul vietii, putem ajunge sa domolim reactiile invatate in trecut si care in prezent se dovedesc neadaptative, sau chiar sa le facem sa dispara. Putem sa nu mai simtim teroare atunci cand trebuie sa vorbim in public sau sa nu ne mai fie jena sa intrebam unde e strada Biruintei.

Tehnicile de conectare cu prezentul de tip mindefulness, meditatia, exercitiile fizice dupa modelul yoga sau pilates, pot fi de mare ajutor in intelegerea modului de functionare a corpului si in mentinerea unui contact sanatos cu el, iar impreuna cu un demers terapeutic continator, pot schimba modul in care ne raportam si reactionam in ceea ce priveste emotiile.

Pentru a ne imprieteni mai bine cu corpul nostru, a-i acorda atentia de care are nevoie si a ne bucura de el, puteti incerca aceasta meditatieBody Scan

Inchei cu cuvintele frumoase din introducerea cartii scrise de Isabelle Filliozat:

Emotia este in inima individului, este expresia Vietii din el. A sti sa o asculti, sa o respecti, inseamna sa-l asculti si sa-l respecti pe cel care o traieste. […] emotia are un sens, o intentie. Ea este menita sa vindece. Descarcarile emotionale sunt un mijloc de a ne elibera de consecintele experientelor dureroase. […] reprimarea emotiilor este daunatoare

Surse
8 Mituri despre emotii
Paul Ekman, “Emotii date pe fata”, Editura Trei
Isabelle Filliozat, “Emotiile si trairile copiilor”, Editura Cosmos

duminică, 13 decembrie 2015

despre Apolodor si nu numai

Am fost saptamana trecuta la Apolodor. La Green Hours. Cu Ada Milea, Dorina Chiriac si Radu Banzaru.
O bucurie a cantarii, a improvizatiei, a creativitatii.
Reascultand in acest prilej, un pic magic recunosc, am auzit niste sensuri mai profunde ale calatoriei lui Apolodor, pe care m-am gandit sa le impartasesc aici.

Il vedem pe Apolodor cum, desi pare fericit si multumit in locu(rile) in care se gaseste iar si iar, reconstruind-si permanent viata si re-descoperindu-se, are intotdeauna apoi impulsul de a pleca. Unde? La fratii lui din Labrador, singura constanta a vietii sale. Nostalgia cuibului initial este de netrecut, in lipsa unei conexiuni initiale autentice cu familia. Momentul cresterii nu a oferit suficiente seminte de stabilitate, iar Apolodor tanjeste iar si iar despre reunirea cu familia de origine, in speranta acelui moment perfect de acceptare care sa ii dea acele radacini mult ravnite.

In calatoria lui, Apolodor descopera cum ajutorul poate veni din cele mai neasteptate locuri. Prietenii lui din targul Mosilor au prieteni la randul lor aiurea prin lume. Initial, lumea pare sa existe cu singurul scop de a-l ajuta sa ajunga la destinatie, chiar daca asta presupune si o serie de ocoluri. De-a lungul drumului, intalneste si oameni care sunt buni si il ajuta fara niciun motiv, asa pur si simplu. Extraordinar, de-a dreptulJ Nu mai spun de limba jucausa si infinit cuceritoare si inovatoare in care Gellu Naum povesteste toate aceste intamplari, prin glasul plin de vraja al actorilor si cantaretilor.

Apolodor se gaseste un pic surprinzator si pentru el dar si pentru cei din jur in diverse posturi pline de curaj si cateodata de-a dreptul eroice, atunci cand aventurile lui in locuri tihnite si prietenoase par sa se fi terminat, determinandu-l sa iasa din starea de placuta moleseala fara griji in care e suficient sa le faci pe plac celoralalti si pare ca ai cam tot ce iti doresti – sau mai degraba ce isi doresc ceilalti de la tine. Si ce sa vezi, diamantele nu aduc fericirea, pana la urma, ci doar ceva mai multa huzureala.

In acelasi timp, dusmanii ce reies din noua lupta lui cu raul, par sa il urmareasca iar si iar. Odata hotarat sa lupte de partea binelui – a unui bine in acelasi timp universal dar si foarte personal, vede ca oricat de departe ajunge, si oricat de in siguranta s-ar simti, raul personificat in talharul din Connecticut il regaseste iar si iar. E nevoie de ceva lupta, determinare si multa poezie ca Apolodor sa reuseasca sa lase raul in urma, aproape cu pretul propriei vieti. Destul de mult pentru un pinguin, nu-I asa?

Insa tocmai cand parea ca ar fi momentul pentru rasplata mult asteptata, Apolodor mai are de invatat ceva. Sa se supuna rigorilor unui program fix si pre-determinat, conceput in cele mai mici amanunte ale fiecarei zile din viata sa de robotul-savant-nebun care il vedea pe Apolodor ca pe mostenitorul lui. Se pare ca tipul acesta de dragoste parinteasca nu e chiar pe gustul firii sale artistice, si de data asta plecarea a fost definitiva si a coincis in final cu regasirea mult-idealizatei sale familii.

Si ce credeti, a ramas Apolodor pe deplin fericit si regasit in sanul propriei familii? Desigur ca nu. A fost nevoie de aceasta intreaga calatorie ca sa isi dea seama ca adevarata sa familie se gaseste in alta parte. Unde altundeva, decat la Targul Mosilor, acolo unde si-a gasit adevarata sa vocatie de artist si de unde calatoria sa initiatica a inceput. Se pare ca drumul de intoarcere a fost mult mai lipsit de peripetii si a durat pret de mai putin de-o pagina.


Asadar, va invit cu drag sa mergeti sa vedeti macar o data spectacolul Apolodor. Cu Ada Milea, Dorina Chiriac si Radu Banzaru si/sau alti artisti care li s-au alaturat de-a lungul diverselor reprezentatii. Eu am inregistrarea pe disc, dar, credeti-ma, nu e acelasi lucru. Aceasta intalnire magica si vie dintre muzica si poezie merita un public cat mai numeros.